Sunt o
mulțime de referințe făcute în coran legate de Iblis și de Djinni, Iblis fiind
numele arab pentru Satan, iar Djinn fiind termenul arab pentru Demon.
Djinnii,
potrivit coranului, sunt ființe puternice care posedă voința liberă, spre
deosebire de „îngerii” despre care se spun că nu au avut vreodată o voință
liberă, dar rămân pur și simplu în serviciul lui „Allah.” Acest lucru ne spune
multe despre islam și despre ce-i învață pe adepții săi să privească și să
trăiască până la final. Puterea și independența sunt dezaprobate, unde lipsa
totală de gândire, dependența totală și sclavia fără minte sunt puse înainte ca
atribute pozitive. Acest lucru, din nou, ne duce înapoi la islamism ca fiind o
doctrină de supunere și sclavie.
Este
interesant de notat felul în care coranul afirmă că Djinnii și oamenii sunt
singurele ființe care posedă voință liberă, care-i leagă pe Djinni și pe oameni
împreună și care pun accentul pe calitățile externe ale așa-numitului „dumnezeu”
Allah și roboților angelici fără minte. Islamul lucrează în mod continuu pentru
a eradica voința liberă a adepților săi, separându-i de Djinni, care sunt de
fapt Zeii originali, Zeii care erau venerați de către păgânii din Orientul
Mijlociu înainte de invazia islamului. Islamul face tot posibilul pentru a
separa oamenii de Zeii lor adevărați și originali.
Iblis și Djinnii
sunt înfățișați în coran în același mod în care Satan și Demonii sunt
înfățișați în biblia creștină. Acolo avem același mit al „revoltei” lui Iblis,
în urma căruia a fost „izgonit.” Aceasta este încă o legătură între islamism și
creștinism și, din nou, servește exact același scop în islam ca și în
creștinism. „Dumnezeul” islamic Allah este FALS. Este la fel ca dumnezeul
creștin, ca dumnezeul iudaic, nimic mai mult decât o formă mentală și un termen
colectiv pentru inamic. Pentru cei care nu sunt siguri de asta, vizitați
site-ul Creștinismul Expus
Este exact la fel în islamism, singura diferență constă în numele pe care îl folosesc pentru a face referirea la această formă mentală.
Adevărul
este că Iblis este Zeul Adevărat și Original. Scopul islamului este și a fost
întotdeauna acela de a suprima religiile originale păgâne a Gentililor
(ne-evreilor) și păstrarea Gentililor cât mai departe posibil de Zeii lor
adevărați, care în mod fals au fost etichetați ca fiind „malefici” și păcălind
Gentilii să se teamă de ei și să-i hulească. Poveștile din coran, cum este și
cea cea de mai sus cu privire la revoltă, servesc numai în scopul de a face să
pară ca și cum cel cunoscut sub numele de Iblis s-ar afla sub puterea lui „Allah.”
Nimic nu poate fi mai departe de adevăr.
Singura dată
când Iblis s-a revoltat a fost atunci când s-a revoltat împotriva dușmanului
care a dorit ca omenirea – adică creația sa – să fie distrusă. El a vrut ca
omenirea să aibă putere și cunoaștere, iar pentru acest lucru a fost respins și
blestemat de inamic care a dorit mai degrabă ca omenirea să fie distrusă odată
ce ne-am fi servit scopul.
Iblis NU
este „cel malefic!” „Allah” este adevăratul malefic și cel care aduce moarte și
întuneric în lume.
Allah este
aducătorul ignoranței și înrobirii, așa cum se poate vedea în programul islamului
în sine, iar Allah este cel care dorește distrugerea omenirii în timp ce Iblis
dorește ca omenirea sa fie eliberată și împuternicită. Omenirea a fost extrem
de mințită și Zeul nostru Adevărat și Original a fost cumplit blasfemiat!
Poveștile în
care Djinnii s-ar afla sub controlul lui „Allah” nu sunt altceva decât minciuni
concepute pentru a face să pară ca și cum Allah are putere. Djinnii nu au fost
niciodată creații ale lui Allah, asta nu este nimic mai mult decât o blasfemie.
Așa cum am spus mai înainte, ei erau Zeii Originali Păgâni, timp de mii și mii
de ani, înainte de apariția islamului – programul sclaviei.
Aici este un
citat din coran care dovedește că Djinnii sunt Zeii originali, venerați de
popoarele din Arabia păgână:
„Într-o zi, el îi va aduna pe toți împreună: atunci le va spune îngerilor, La aceștia te închini? Ei vor spune: Slavă ție! Tu ești stăpânul nostru, nu aceștia! Dar ei s-au închinat Djinnilor: A fost în ei că cei mai mulți dintre ei au crezut.” „Aceștia” care sunt menționați aici sunt păgânii.
Numele „Allah”
a fost, de fapt, FURAT din păgânism. A fost luat din titlul arab păgân al Zeului
Suprem Al-Ilah. Acest titlu a fost adesea folosit printre triburile păgâne din
Arabia pentru a-și distinge principalul lor Zeu de ceilalți zei la care se
închinau. Este evident că islamul a furat, la fel cum a furat tot ceea ce are,
de la păgânismul antic.
Mai există și alți trei Zei importanți păgâni care sunt menționați în coran și care au ajuns să fie etichetați ca Djinni. Unul dintre ei este Al-Uza, versiunea Arabă pentru Zeița Venus, care este și Zeița războiului și a fertilității. Animalul ei sacru a fost Leul sau o Pisică mare. Statuia ei a fost una dintre cele găsite în Ka'aba – inițial un important templu păgân – și apoi distrus de către invadatorii musulmani. Alta este Al-Lat care este, de asemenea, o Zeiță a fertilității și o Zeiță al timpului de primăvară. Simbolul ei era o semilună, de asemenea, furat de către islam. Cealaltă este Al-Manat, Zeița nașterii, distrugerii și morții.
Aceste trei
Zeițe au fost luate de către islam în coran și unii credeau că ele ar fi fost
fiicele lui Allah, cu toate acestea, asta este doar rezultatul faptului că au
fost luate, adică furate, direct din doctrinele păgâne. În Arabia pre-islamică,
aceste Zeițe erau fiicele unuia dintre principalii Zei Păgâni identificat cu
titlul de Al-Ilah, despre care unii credeau că ar fi păcatul lui dumnezeu.
Entitatea musulmană fictivă niciodată nu a intrat în peisaj. Ele sunt făcute să
apară „malefice” în coran, convingându-i pe oameni să le respingă și să le
hulească. Datorită faptului că aceste trei Zeițe au fost extrem de importante
în Arabia Păgână, au trebuit să fie recunoscute de către islam, însă într-o
imagine degradantă, în încercarea de a le elimina în întregime. Oamenii nu ar
fi renunțat să venereze aceste Zeițe dacă nu le era aplicat acest tratament.
Programul islamului a lucrat intens pentru a le face să apară malefice, pentru
a-i ține pe oameni înfricoșați și departe de ele, ca o modalitate de a le
elimina. Ele nu au fost niciodată sub controlul lui Allah, ci au fost venerate
și respectate în timpul Arabiei Păgâne.
Djinnii
sunt, de asemenea, cei 72 de Demoni Goetici! Al-Uzza poate fi identificată cu
Astaroth. Coranul dedică o întreagă sură Djinnilor, dar numărul acestei sure,
este destul de interesant. Sura 72 se numește „Al-Djinn.” Numărul 72 este
întotdeauna asociat cu Djinnii/ Demonii. 7 + 2 = 9. Nouă este numărul chakrelor
majore care alcătuiesc Crucea Armată Egală a sufletului și, prin urmare, poate
fi văzută ca un număr de mare putere. 9 a fost întotdeauna un număr păgân/satanic
excepțional de important. Asta este o admitere completă cum că Djinnii sunt cei
care dețin adevărata putere și adevărata cunoaștere și, prin Djinni, omenirea
poate lucra până la perfecțiune și să devină la fel ca Zeii.
Întrucât
această sură nu este altceva decât o blasfemie – și doar încearcă să facă să
pară ca și cum Djinnii sunt controlați de fictivul Allah – este o minciună! Cu
toate acestea, este revelator faptul că Djinnii sunt asociați cu numărul 72.
Această minciună a Djinnilor care s-ar fi aflat sub puterea lui Allah este, de
asemenea, legată de faptul că Djinnii/Demonii, Zeii noștri originali, au fost
legați de „vrăjitorii” evrei și de către programele lor de minciuni, islamul
fiind unul dintre ele. Ei au fost, totuși, eliberați!
Coranul a relatează
povestea lui Solomon/Suleyman unde se afirmă că Djinnii erau sub controlul
acestui mag evreu fictiv. Acesta este, de asemenea, locul din care vin poveștile
„Geniilor,” care au fost ținuți în lămpi magice. A fost promovat de jidani ideea
că Geniilor/Djinnilor li se pot „ordona,” să-i îndeplinească celui care ia
chemat orice dorință, iar acest lucru a condus la multe abuzuri ritualice din
partea oamenilor ignoranți. Aceasta este o blasfemie extremă pentru Zeii noștri
și o palmă peste fața Gentililor, precum este și o corupere spirituală flagrantă.
Bucuria lui Satan a explicat deja asta, vedeți: Adevăratul Sens al lui numărului666
Tradițiile islamice, de asemenea, au susținut că Djinnii ar fi „legați” pentru totdeauna, dar acest lucru s-a dovedit a fi incorect, deoarece aceștia sunt acum complet liberi. În aceiași măsură, celelalte așa-numite „profeții” ale lor se prăbușesc și ele: Adevărul despre Demoni
Un alt lucru
interesant este felul în care coranul afirmă că Djinnii fac parte din elementul
foc. Focul este elementul puternic al voinței, al dorinței, a pasiunii,
creației și a puterii. Chiar și în coran, care este o minciună, se poate vedea
că Djinnii sunt adevărații Zei puternici.
Iblis/Satan
și Djinnii/Demonii sunt Zeii Originali, Iblis fiind Adevăratul Zeu Creator al
omenirii! El a fost, de asemenea, cunoscut sub numele de Enki în Sumeria
antică, Ptah în Egiptul Antic, Ea în Babilon, Melek Taus la Yezidi și multe
altele. Gentilii au fost amăgiți în a-l blasfemia și acest lucru este extrem de
trist. Oamenii trebuie să se trezească și să vadă Adevărul!
”NU EXISTĂ
ALT DUMNEZEU ÎN AFARĂ DE MINE” ”CUNOSCÂND ACEST LUCRU, CINE ÎNDRĂZNEȘTE SĂ DEA
ÎNCHINARE FALSULUI DUMNEZEU AL CORANULUI ȘI AL BIBLIEI?”
- Satan în Qu'ret Al-Yezid
- Satan în Qu'ret Al-Yezid
Islamul
lucrează prin orice mod poate pentru a suprima acest lucru și a păstra oamenii
ignoranți și lipsiți de putere. Așa-numitul „Allah” este o MINCIUNĂ fictivă.
Mai multe
informații pot fi găsite pe site-ul Bucuria Lui Satan, în original scris de Înalta
Preoteasă Maxine Dietrich
Hail
Iblis/Satan, Zeul Original și Adevărat!